Cum îți dai seama că progresezi
Cântarul e cel mai zgomotos instrument de măsură și adesea cel mai puțin util. Semnele care contează se văd în altă parte.
Greutatea corporală variază cu un kilogram, uneori două, de la o zi la alta. Apă, sare, glicogen, somn, ora la care te-ai urcat pe cântar. Dacă cifra de dimineață e singurul tău instrument de măsură, vei fi descurajat săptămânal din motive care nu au nicio legătură cu progresul real.
Semnele care chiar spun ceva se adună lent și se văd în alte locuri:
- ridici aceeași greutate cu mai multe repetări, sau aceleași repetări cu pauze mai scurte;
- urci scările sau cari cumpărăturile fără să mai bagi de seamă;
- hainele îți vin altfel, chiar dacă cifra de pe cântar bate pasul pe loc;
- dormi mai bine și ai energie mai constantă pe parcursul zilei.
Niciunul dintre ele nu se schimbă peste noapte, și tocmai de-asta merită notate. Alege două sau trei care contează pentru tine și înregistrează-le o dată pe săptămână: greutățile de lucru în caiet sau în aplicație, o poză la două săptămâni în aceeași lumină și același loc, felul în care îți vine aceeași pereche de blugi.
Dintre toate, jurnalul de greutăți e cel mai puțin ambiguu. Corpul te poate păcăli într-o zi obosită, caietul nu: dacă acum trei luni împingeai 40 de kilograme și azi împingi 50 la aceleași repetări, ai progresat, orice ar zice cântarul.
Peste trei luni, comparația cu azi îți va spune mai mult decât orice cântărire de dimineață. Progresul în sală se măsoară în luni, iar instrumentele care măsoară zile te descurajează degeaba.
